Concurs ”pe interzis” pentru PATRU posturi de medici după o sesizare trimisă tocmai la premierul Ciucă

Concursul a avut loc la începutul lunii septembrie fiind vizate patru posturi în sistemul public.

 

Memorandum la prim ministru 

 

Scandalul din Vama Stânca Costești din luna august a acestui an, când aproape 200 de camioane cu cereale au fost blocate aproape o săptămână, a ajuns se pare și la urechile premierului Nicolae Ciucă.

 

Operatorii economici de la Botoșani și nu numai, au fost semnatarii unui memorandum adresat șefului Guvernului, cu privire la aglomerația din Stânca Costești.

Ulterior, deși există o ordonanță prin care sunt interzise temporar angajările la stat, Botoșani a primit o derogare care a vizat Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), pentru angajarea a patru medici veterinari.

 

 

„Angajarea celor patru a fost începând cu data de 5 septembrie în urma alocării celor patru posturi prin momerandumul depus la prim ministru și aprobat, astfel încât s-a făcut examen în perioada de restricție, de oprire conform ordonanței 80 care interzice angajarea în sistemul public până la 1 ianuarie”,

Teodor Harabagiu, director interimar DSVSA Botoșani

 

Patru medici exclusiv pentru activitatea din vamă

 

La punctele de trecere a frontierei au fost înființate aceste PIF-uri (Punct de Inspecție la Frontieră) în întreaga țară. La Botoșani este destinat pentru produsele de origine non-animală. Pentru schema de personal din cadrul PIF-urilor la nivel național s-au alocat 25 de posturi, dintre care 4 pentru Botoșani.

La concurs s-au înscris inițial 10 candidați, patru s-au retras și șase au intrat în examen.  

 

 

„Și-au început activitatea din 5 septembrie, a fost o zi de instruire și începând cu 6 septembrie își desfășoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca Costești. Corpul de medici veterinari în DSVSA este destul de mic și până pe data de 5 septembrie rugam diferiți colegi care să meargă zi și noapte, dădeam orele libere și la un moment dat aproape intram în incapacitate de desfășurare a activității”,

Teodor Harabagiu, director interimar DSVSA Botoșani

 

Directorul DSVSA susține că tranzitul prin Vama Stânca Costești s-a mai redus față de luna august și sunt zile în care trec patru, maximum șase camioane.

 

„Vom asigura 24/24 la solicitare, în sensul că nu este foarte aglomerat. A venit și modificarea ordinului, va fi publicată în Monitorul Oficial. Programul actual este de 12 ore dar facem și ore suplimentare tocmai în ideea de a finaliza cât mai repede acest tranzit. Sunt persoane care stau două, trei, patru zile în vama din Moldova și ca să evităm discuțiile și toate problemele care reies din această staționare destul de lungă încercăm să acoperim cât mai mult din asta”,

Teodor Harabagiu, director interimar DSVSA Botoșani

 

La vremea în care a izbucnit scandalul din Vama Stânca s-a deplasat acolo prefectul Sorin Cornilă care a luat măsuri pentru fluidizarea traficului.