Concubinajul la putere : mii de botoşăneni trăiesc împreună fără stare civilă

 

Din totalul populaţiei stabile a judeţului, de 412.626 persoane, aproape 10.000 de botoşăneni trăiesc împreună fără a avea starea civilă luată. Aceasta este una dintre concluziile recensământului desfăşurat în urmă cu aproape doi.
Deşi majoritatea femeilor se visează de mici copile îmbrăcate în rochie albă de mireasă, se pare că atunci când ajung la maturitate renunţă la aceste vise, fie din cauza situaţiei financiare, fie pentru că de câţiva ani  a apărut moda „căsătoriilor de probă” şi tinerii aleg să locuiască împreună pentru a vedea dacă pot convieţui, dacă se pot înţelege sau nu. La Botoşani, în urma statisticii  întocmite pe baza datelor recoltate la recensământul din 2011 au declarat că trăiesc în uniune consensuală, adică practic în concubinaj, aproape 10.000 de botoşăneni. Potrivit aceloraşi date din recensământului populaţiei, sexul frumos erau "mai căsătorit", numărul femeilor care trecuseră pe la ofiţerul de stare civilă fiind de aproape 97.000, pe când cel al bărbaţilor puţin mai redus, respectiv 96.000. Pe de altă parte, persoanele divorţate reprezintă 3,8% din totalul locuitorilor.
CITEŞTE:
 Cum o mai pui de-o nuntă la Botoşani : la Maternitate sau... după gratii