Concerte pe mii de euro pentru solistul unei trupe pe cale de destrămare

Solistul Holograf încearcă să împace şi capra, şi varza. Dan Bittman nu vrea să plece din trupă, dar nici nu se gândeşte să refuze cântările pe cont propriu, mai ales că sunt din ce în ce mai multe. Rocker-ul a găsit soluţia! Din spectacolele solo, le va da un procent celor patru colegi. El urmează să cânte, în mai, în Moldova, pentru 7.000 de euro.

 

”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”.

Cam aşa pare să spună Dan Bittman (54 de ani) după ce au apărut zvonurile că se rupe de trupa Holograf, iar Edi Petroşel a confirmat că situaţia în celebra formaţie este delicată. În ciuda acestor evenimente, Dan merge în continuare la spectacolele programate alături de colegii săi, Edi Petroşel (baterist), Tino Furtună (clăpar), Mugurel Vrabete (basist) şi Romeo Dediu (chitarist), însă nu le ratează nici pe cele la care este invitat să cânte singur.

Ca să nu mai existe discuţii, solistul a făcut o convenţie cu cei patru instrumentişti şi a hotărât să le dea din încasările de la concertele solo un procent de 20-30 la sută, considerat drept de autor, mai ales că de-a lungul timpului, toţi au avut un aport şi la compoziţie, şi la text. Spre exemplu, figura lui Bittman se găseşte pe cel mai recent afiş care anunţă două concerte în zona Moldovei: pe 26 mai, la Botoşani, de la 19.30 la Casa de Cultură a Sindicatelor , şi pe 27 mai, la Suceava.


Bitman va urca pe scenă alături de solista Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti, soprana Mediana Vlad, dar şi de baritonul Iordache Basalic, iar din ambele concerte, rockerul va încasa în jur de 7.000 de euro. Bani frumoşi, mai ales că trupa a ”stat pe tuşă” în ultima perioadă, pentru că nu se încumetă foarte mulţi organizatori să dea 7.000- 10.000 de euro pe un concert Holograf. Şi totuşi Bittman va respecta înţelegerea, şi după aceste spectacole din Moldova le va da băieţilor în jur de 2.000-3.000 de euro din încasări. Contactat telefonic, directorul firmei organizatoare, Sorinel Liviu, ne-a spus motivul pentru care l-a ales doar pe Bittman, nu şi trupa.

”Noi am abordat un alt gen de spectacole în ultima perioadă. Este un spectacol unic, iar Dan Bittman va cânta cu o orchestră de pop symphonic, aşa că trupa rock nu era potrivită în acest context”, ne-a declarat Sorinel Liviu.

 

În Holograf, fiecare are afacerea lui

Mugurel Vrabete (60 de ani), basistul trupei, este membru în Consiliul Director al UCMR-ADA, dar şi membru în cadrul Credidam. Când nu participă la şedinţele de consiliu, acesta cântă cu trupa ”The Sinners”, alături de iubita Irina Popa. Tino Furtună (60 de ani) este, din 1995, şi general manager la casa de producţie şi postproducţie publicitară numită “Factor”. În 2008, Furtună a câştigat 2.000.000 de euro. Edi Petroşel (58 de ani), toboşarul formaţiei, împreună cu cei doi fraţi ai săi, unul avocat, celălalt inginer, se ocupă de pensiunea lor din Delta Dunării, „Stuf în Puf». Tot împreună mai au şi firma „Mithos», care se ocupă cu importul şi distribuţia de aparatură medicală. Chitaristul Romeo Dediu (43 de ani) se ocupă alături de soţia sa, Claudia, de „Academia de Nunţi», firmă care organizează nunți.

«Lucrurile nu mai sunt ca acum 10 ani»

Zvonurile despre destrămarea formaţiei au început încă de anul trecut, dar colegii de trupă ai lui Bittman au preferat să tacă. În martie, Edi Petroșel a vorbit în exclusivitate despre problemele trupei. ”Este adevărat că treburile în formaţia Holograf nu mai sunt ca acum 10 ani, dar omul e liber să facă ce vrea. Dacă Dan nu va mai vrea să cânte, atunci ne vom gândi şi noi la planul B. Au fost situaţii când el a fost bolnav şi l-am aşteptat, am luptat pentru continuitate. Dacă el va decide că vom rupe colaborarea, ne vom conforma. Deocamdată, avem programul făcut până pe august, diseară cântăm în Baia Mare”, a declarat, în exclusivitate pentru Click!,  Edi Petroşel.