Mamele s-ar putea întoarce mai repede la locul de muncă după ce nasc, perioada de doi ani pentru creșterea copilului fiind considerată prea mare.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) plănuiește că femeile din România să se întoarcă mai repede la muncă după ce nasc, considerând că cei doi ani petrecuți în concediu sunt prea mulți.
În urmă cu puțin timp, Guvernul României a anunțat că, pentru România, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă unul dintre cele mai importante obiective, la fel de important ca și intrarea în NATO și Uniunea Europeană, potrivit bugetul.ro.
Prin urmare, OCDE a aprobat primul Aviz Formal, la 1 martie 2024, prin care România să fie evaluată în cadrul Comitetului Înalților Funcţionari pentru Buget, a anunțat la vremea respectivă Ministerul Finanțelor într-un comunicat.
Odată cu aderarea la OCDE, în România, ar putea apărea și o serie de modificări în legislația internă a țării noastre.
Una care lovește puternic în femei este cea referitoare la concediul de creștere a copilului. Concret, Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) își dorește scurtarea concediului de creștere a copilului. OCDE consideră că, durata de doi ani este una prea mare.
La rândul lor, reprezentanții Ministerului Muncii afirmă și ei că încurajează întoarcerea mai repede a femeilor la locul de muncă.
Raul Giuglea, purtător de cuvânt la Ministerul Muncii
„România acordă stimulente de inserţie pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru”
În schimb, persoanele care aleg să se întoarcă la serviciu după ce copilul împlinește șase luni sau un an, în cazul copilului cu dizabilități, vor primi un stimulent lunar în valoare de 650 de lei, sumă ce va fi acordată până când copilul împlinește 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilități.
(Foto: depositphotos)