Comunicat PSD: Încep să se vadă rezultatele guvernării PSD

Parlamentarul social-democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că încasările la buget pe trimestrul I le-au depășit deja pe cele din trimestrul I din 2016, conform datelor statistice.

 

„Încep să se vadă rezultatele guvernării PSD. În primul trimestru am reușit să aducem mai mulți bani în buzunarele românilor, așa cum am promis în campania electorală. Creșterea economică poate fi simțită direct de foarte mulți cetățeni: creșterea salariului minim, scutirea pensionarilor de plata CASS, creșterea pensiei minime garantate, majorarea salariilor din sănătate, educație și administrație publică, creșterea cu 50% a salariilor actorilor, gratuitățile pe CFR pentru studenți și dublarea fondului de burse studențești, eliminarea celor 102 taxe, toate acestea au adus sau au lăsat mai mulți bani în buzunarele multor români”, a declarat deputatul PSD Marius Budăi.

Există surse bugetare cu 1,5 miliarde mai mari decât necesarul pentru creșterea pensiilor și salariilor. Pentru anul 2017, toate creșterile de salarii și pensii (inclusiv cele adoptate în prezent) vor totaliza un efort bugetar de 16 miliarde lei (10 salarii + 6 pensii).

„Este o percepție falsă că Guvernul Grindeanu e preocupat doar de măriri de pensii și salarii. Se acordă o atenție deosebită și încurajării mediului de afaceri care poate susține creșterea economică. Investitorii americani au apreciat că echipa lui Grindeanu este guvernul din Europa de Est care sprijină în cea mai mare măsură mediul de afaceri. Continuă investițiile străine în România. Așa cum am spus în campania electorală, PSD încurajează astfel de investiții. Am fost acuzați că speriem investitorii, dar iată că de la începutul anului foarte multe companii mari au venit în România. Atunci când vorbim de 3Pillar Global, Dräxlmaier, Daimler sau Enel vorbim de activități economice cu valoare adăugată mare, deci cu salarii mai bune pentru români, ceea ce duce la creșterea clasei de mijloc”, a adăugat Marius Budăi.