Comunicat PSD: Guvernul a soluționat criza salariilor din Sănătate

Parlamentarul social-democrat Marius Budăi a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că în urma Acordului semnat între Guvern și sindicate și a Ordonanței de Urgență adoptate de Executiv pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, niciun salariat din sistemul de sănătate nu va avea venituri nete mai mici decât cele din luna februarie 2018. 

 

„În urma negocierilor cu sindicatele, Guvernul a identificat soluții astfel încât toți angajații din sănătate să încaseze aceleași sume de bani în fiecare lună, cel puțin la nivelul anterior lunii martie 2018 și în mod cert mai mari față de ianuarie 2017, când actuala coaliție a intrat la guvernare”, a declarat Marius Budăi.

Gărzile medicilor nu vor mai intra în calculul pentru stabilirea plafonului pentru sporuri de 30% din cheltuielile totale de personal. Totodată, s-a prevăzut posibilitatea ca pentru spitalele de mono-specialitate și ambulanță să se poată depăși plafonul de sporuri de 30%. Nu va scădea niciun prag minim de sporuri prevăzut în regulamentul de sporuri pentru toate categoriile de personal.

 

Toate prevederile agreate între sindicate și Guvern se vor aplica asupra veniturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.

„Salariile din sănătate și din educație au avut cea mai mare creștere din sectorul bugetar. Banii pentru aceste creșteri nu trebuie considerați drept cheltuieli exagerate, cum a declarat domnul președinte Iohannis, ci investiții în oameni și în noile generații. Cele mai mari creșteri din sectorul bugetar au avut loc în sectorul de sănătate, unde salariile din luna martie 2018 sunt mai mari cu 22,3% față de februarie 2018. Pe locul doi s-au situat salariile din educație unde creșterea a fost cu 18,4%. Datele raportate de Institutul Național de Statistică arată că PSD și-a respectat una dintre cele mai importante promisiuni din campania electorală, respectiv creșterea salariilor din România și tratarea sănătății și a educației ca domenii prioritare”,a subliniat deputatul PSD.

download from google play download from apple store