„Am fost onorată să primim în Botoșani vizita candidatului Pro Romînia la Parlamentul European, actualul vicepriministru responsabil cu integrarea europeană la Chișinău, Iurie Leancă.
"Aflat pentru prima dată în Botoșani, Iurie Leancă, s-a îndrăgostit de județul nostru și s-a declarat mîndru că va reprezenta la Bruxelles oameni care știu și au înțeles că România are numai de câștigat dacă merge întregită în marea familie europeană”, a declarat deputatul membru Pro România, Mihaela Huncă.
La rîndul lui, Iurie Leancă a precizat că “guvernarea Victor Ponta, atunci cînd eu eram prim ministru al Republicii Moldova a reprezentat o perioadă de aur în istoria celor două țări. Dincolo de declarațiile demagogice de până atunci ale politicienilor români referitoare la destinul comun al celor două țări, împreună cu Victor Ponta, pentru prima dată am făcut ceva în acest sens: construirea în numai un an al gazoductului Iași-Ungheni, un proiect strategic, atunci a trecut SMURD-ul Prutul și sute de vieți au fost salvate, atunci au venit microbuze școlare pentru elevii moldoveni, acțiune continuată și de candidatul PRO România Mihai Tudose. S-au schimbat atunci viețile a zeci de mii de moldoveni, dar și imaginea României a avut de câștigat. A fost o perioadă când România s-a bucurat de un deosebit respect la nivelul cel mai înalt al Uniunii Europene. Prin prezența mea pe listele pentru Parlamentul European, Pro România înțelege că dezvoltarea țării nu trebuie să fie până la Prut, ci până la Nistru.”
“Iurie Leancă a fost primit la Botoșani ca un om al locului. I-am prezentat domnului premier membri din familia mea de suflet: profesori și elevi din Botoșani. De asemenea, împreună am participat la inaugurarea oficială a Parcului Regional de Agrement Turistic şi Sportiv “Cornişa” Botoşani. Trebuie să fim conștienți acum, mai mult ca oricând, că vorbim de o națiune cu același trecut, aceeași cultură și aceeași limbă. Iurie Leancă, nu este doar un reprezentant al României, ci şi al tuturor românilor. Împreună în Parlamentul European vom pleda pentru ameliorarea calității vieții românilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a precizat Mihaela Huncă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: