Comunicat PNL: Senatorul Costel Șoptică solicită oprirea declinului învățământului românesc

Senatorul PNL Botoșani, Costel Șoptică, și-a exprimat îngrijorarea față de regresul sistemului autohton de învățământ, adresându-se, în acest sens, ministrului Educației Naționale, Pavel Năstase.

 

Potrivit unei interpelări parlamentare, liderul liberalilor botoșăneni a cerut o poziție oficială din partea conducerii MEN, referitoare la sustenabilitatea vechiului sistem al concursurilor de admitere în licee.

 


„Sistemul de învăţământ românesc traversează, încă din 1990 până în prezent, o criză accentuată, realitate obiectivă recunoscută și de către cadrele didactice, dar certificată şi de rezultatele slabe obţinute în ultimii ani la examenele de bacalaureat şi la testele naţionale. Contestat de unii dascăli, dar şi de elevi, învăţământul românesc promovează în prezent principii care nu schimbă nici forma, dar nici fondul sistemului general al educaţiei naţionale. Reformele repetate și haotice au condus, printre altele, la inițierea unor departamente care se ocupă doar de statistică. Multiplele schimbări din sistem au ignorat însă faptul că educaţia, şcoala, așa cum s-ar exprima dascălii cu care noi am învăţat, trebuie făcută la clasă, continuată în familie, iar apoi în societate şi în instituţiile statului. În opinia majorității celor care slujesc sistemul nostru educaţional, supraîncărcarea programelor şcolare, precum și balastul informaţional cu care Ministerul Educaţiei Naționale îi „bombardează” în continuare pe elevi, nu a condus nici la progresul dorit, dar nici la crearea unui învăţământ eficient şi de calitate”, a argumentat parlamentarul PNL în demersul său oficial înaintat ministrului Educației Naționale.

 

În finalul interpelării, Costel Șoptică a solicitat din partea ministrului Pavel Năstase să-i răspundă la câteva întrebări, după cum urmează:

 

1. Consideraţi că revenirea la concursurile de admitere ar fi o soluţie necesară, pentru ca ierarhizarea elevilor să fie una corectă şi să ducă la obţinerea unor performanţe şcolare sporite?;

2. Având în vedere lipsa unui mediu concurenţial la admiterea în licee, cum credeţi că absolvenţii îşi vor găsi ulterior un loc pe piaţa muncii, unde orice post se obţine prin concurs?.

 

„Sunt în asentimentul dascălilor botoșăneni, și din toată țara, că rezultatele obţinute de către copii la tezele cu subiect unic sunt îndoielnice, deoarece ele provoacă neîncredere în sistemul de ierarhizare al elevilor. Specialiștii și cadrele didactice susțin că ar trebui ca ministerul de resort să analizeze renunţarea la acest sistem şi să stabilească în mod real obiectivele şi competenţele pe care elevii trebuie să şi le însuşească la sfârşitul unui ciclu de învăţământ. De asemenea, trebuie să verificăm dacă ceea ce produce învățământul românesc în prezent face față cererii de forță de muncă existente”, a concluzionat senatorul Costel Șoptică.