Comunicat PNL: Guvernul PSD-ALDE este unul expirat, care va ajunge pe panoul „Aşa nu!” al istoriei!

Demersul Partidului Naţional Liberal de a introduce moţiunea de cenzură la adresa Guvernului PSD, sub genericul „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, este perfect justificat de realitatea României şi a vieţii românilor din acest an, se arată într-un comunicat de presă al senatorului PNL Botoşani, Costel Şoptică.

 

"Pe bună dreptate, se vede cu ochiul liber că românii au început deja să plătească carul cu pomeni electorale servit haotic şi total inoportun de această guvernare. Se impune, aşadar, retragerea încrederii acordată Guvernului PSD, ca fiind unica soluţie de a stopa distrugerea economiei, atacurile repetate la Justiţie şi degradarea continuă a României, ce poate culmina cu scoaterea sa chiar din Uniunea Europeană.

 

Iniţiativa Partidului Naţional Liberal este, în esenţă, răspunsul la valul nemulţumirilor românilor, care au înregistrat în acest an cele mai multe zile de proteste la nivel naţional de după 1990. Guvernarea PSD-ALDE are drept „reuşite” bulversarea tuturor domeniilor de activitate, atât în sănătate şi educaţie, în justiţie şi în infrastructură, cât şi în domeniul fiscal. Moţiunea de cenzură evidenţiază că, în loc ca românii să se bucure concret şi în propriul nivel de trai de mult trâmbiţata creştere economică din acest an, acest lucru a fost anulat pur şi simplu prin măsurile populiste şi haotice luate în economie de reprezentanţii Executivului, condus, la propriu şi la figurat, de către Liviu Dragnea.

Programul de guvernare despre care PSD susţine că este o victorie cvasi-totală este, în realitate, o iluzie deşartă, o minciună sfruntată la adresa milioanelor de români păcăliţi la alegerile parlamentare de anul trecut. Totul a culminat cu modificările legislaţiei fiscale, care au fost efectuate pur şi simplu împotriva salariaţilor şi a firmelor din România, fapt de netolerat într-o economie de piaţă a unei societăţi democratice.

 

Bulversarea Codului fiscal a fost făcută pe genunchi, fără explicaţiile de rigoare către români, fără un studiu de impact, fără dialog şi susţinere din partea patronatelor şi sindicatelor. S-a ajuns astfel la o harababură fiscală de proporţii, în care cuvântul de ordine este imprevizibilitatea, în locul predictibilităţii! În plus, acest Guvern contra României şi românilor a eliminat plafonarea contribuţiilor sociale, a plafonat indemnizaţiile pentru creşterea copilului, a reintrodus supraacciza la carburanţi, a majorat taxarea contractelor part-time, şi a luat alte măsuri îndreptate pur şi simplu împotriva populaţiei.

 

PNL este în asentimentul românilor, care constată acum, aproape de sfârşitul anului, cum cresc ca Făt Frumos preţurile, ratele, taxele şi impozitele, în timp ce veniturile le scad! În acest context, angajaţii din sectorul public au fost evident păcăliţi cu promisa creştere salarială de 25%, angajament nerespectat şi care, cel mai probabil, nu va fi respectat nici anul viitor!

 

Fie şi numai pentru scăderea puterii de cumpărare a românilor în plină creştere economică, acest Guvern trebuie să plece! Din acest motiv şi din multe altele, expuse în textul moţiunii de cenzură, Guvernul PSD-ALDE este unul expirat, care, indiferent de rezultatul votului, va ajunge pe panoul „Aşa nu!” al istoriei post-decembriste!" se mai arată în comunicatul de presă.

download from google play download from apple store