Comunicat OFICIAL al Poliției Botoșani privitor la permisul senatorului Costel Șoptică

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au transmis un comunicat oficial cu privire la măsurile dispuse în cazul lui Costel Șoptică, liderul PNL Botoșani.

 

Redăm în continuare comunicatul transmis de biroul de presă al IPJ Botoșani:

 

La data de 16 noiembrie 2019, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 29A, în localitatea Dumbrăvița, au surprins cu aparatul radar un autoturism care rula cu viteza de 105 km/h.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 52 de ani din municipiul Botoșani.

 

Acestuia i s-a adus la cunoștință viteza cu care rula, precum și măsurile legale ce vor fi luate în cauză, respectiv sancționarea cu amendă în cuantum de 10 puncte pentru nerespectarea regimului de viteză legală și 6 puncte pentru lipsa documentelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv permisul și actul de identitate.

 

De asemenea, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Bărbatul a refuzat să semneze documentele întocmite de către polițiști.

 

Nu au fost exercitate niciun fel de presiuni asupra polițiștilor care au luat măsurile legale.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store