Comunicat Nova Apaserv: AFLĂ ce creşteri de tarife sunt în 2012
Reprezentanţii societăţii Nova Apaserv a emis un comunicat de presă privitor la creşterile tarifare a serviciilor prestate de către unitate populaţiei din judeţul Botoşani. Astfel, singurele majorări car vor avea loc în acest an sunt privitoare la serviciul de canalizare şi epurare valabile pentru toate localităţile botoşănene.
"În anul 2011 singura majorare de tarif a fost în luna iulie, când tarifele au fost ajustate cu indicele de inflației pentru perioada ianuarie 2009- martie 2011, de 15,52%.Rata inflației pe întreg anul 2011 fiind de 3,14%. Diferența de aproximativ 1% a ratei inflației corespunzătoare perioadei aprilie-decembrie 2011 va fi aplicată în cursul anului 2012, până cel mai târziu la data de 01 iulie, conform Planului de Creștere a Tarifelor din contractul de finanțare pentru proiectul POS MEDIU ”Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare-epurare a apelor uzate în județul Botoșani”. În afara ajustării menționate, va avea loc o creștere a tarifului numai pentru serviciul de canalizare-epurare impusă de același document, de 20% pentru toate localitățile, mai puțin municipiul Dorohoi unde va fi de 18,65%. Creșterile anuale în termeni reali nu cuprind taxa pe valoarea adăugată (TVA). Practic creșterea impusă pe anul 2012 va fi pentru apă potabilă de aproximativ 2 bani /mc iar pentru serviciul de canalizare –epurare de aproximativ 20 de bani/mc. Facturile corespunzătoare lunii decembrie 2011 nu conțin nicio creștere de tarif, ci dimpotrivă în anumite zone ale orașului datorită citirilor efectuate până în data de 24 decembrie, valorile acestora au fost mai mici, în comparație cu cele emise în lunile anterioare", se arată în comunicatul de presă.