Comuna Usturoiului de la Botoșani vrea să intre în Cartea Recordurilor - UITE cu ce

Reprezentanții Guiness Book vor fi solicitați să vină la Botoșani la începutul lunii septembrie din acest an pentru o inițiativă inedită gândită de primarul comunei Copălău, cunoscută și drept comuna usturoiului. Ciprian Ivanov vrea să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă cunună de usturoi.

 

Iar acest lucru ar urma să se întâmple pe data de 5 septembrie, în prima zi din cadrul Festivalului Usturoiului.
”Intenționăm să facem un concurs, o dată între cetățenii comunei, care vine cu cea mai lungă cunună de usturoi. Premiul 1 m-am gândit să le dau 300 de lei, premiul 2 – 200 de lei iar premiul 3 – 100 de lei. Ulterior, aceste cunune să le unesc într-una mai lungă și care să depășească ceea ce este la ora actuală în Cartea Recordurilor, adică 254 de metri, din ce am citit pe net”, a declarat primarul comunei Copălău, Ciprian Ivanov.
În cursul acestei săptămâni, alesul local spune că urmează se de edifice asupra condițiilor de înscriere și dacă este necesară prezența unui reprezentant Guiness Book pentru efectuarea măsurătorilor.
 „Am zis că este o idee care o dată ne face și publicitate pozitivă și mai apoi poate câștigăm, pentru că știu că se premiază destul de consistent lucrurile astea. Și ca să-i motivez pe oameni să împletească vreau să îi premiez, eventual în funcție de sponsori poate o să le mai dau o cutie de vin, se găsesc soluții ca să iasă treaba okay”, a mai spus primarul.
La Festivalul Usturoiului vor fi organizate și o serie de spectacole la care cap de afiș urmează să fie Andreea Bălan. (G.E.)