Iar motivele pentru care fetele abandonează şcoala în mod preponderent sunt şocante.

Bianca are 14 ani şi locuieşte pe meleagurile natale ale lui George Enescu, în satul Liveni, comuna George Enescu, judeţul Botoşani. Pe 13 septembrie ar fi trebuit să înceapă şcoala, în clasa a IX-a, alături de colegii de la Liceul Tehnologic din Şendriceni. Visa să devină măcar tehnician veterinar, dacă nu chiar medic, şi să facă bine animalele bolnave.

Bianca însă nu a avut nici măcar norocul de a-şi încerca şansa. Visele ei s-au curmat în ultima zi de clasa a VIII-a.

Din cauza sărăciei nu şi-a permis nici măcar un ghiozdan sau o mână de caiete. De navetă nici nu poate fi vorba.

În situaţia Biancăi sunt sute de copii din satele sărace ale Botoşaniului. Majoritatea rămân pe lângă casa părintească şi continuă să muncească la câmp, prin vecini, numai pentru a mai supravieţui încă o lună.

Fetele, aşa cum afirmă resemnată şi mama Biancăi, se mărită de tinere, iar singurul lor destin este de mamă casnică.

„Nu sunt bani... Stau acasă”

Bianca locuieşte chiar lângă biserica din Liveni şi nu departe de casa memorială George Enescu, locul unde s-a născut marele muzician, scrie Adevărul. Trăieşte într-o casă mică de chirpici joasă, sărăcăcioasă, fără gard, alături de trei surori şi un frate. Tatăl munceşte la câmp iar mama are grijă de copii. Venitul familiei se reduce la alocaţiile copiilor şi la ce mai aduce tatăl.

„Toţi avem cam 1.300 de lei pe lună. Atât. Asta-i viaţă?”, se întreabă mama copiilor.

Fetiţa cea mai mică are trei ani şi merge la grădiniţă. Bianca este cea mai mare şi ar fi trebuit să plece în clasa a IX-a la Şendriceni. Nu are bani de rechizite şi de navetă. Acest lucru a făcut-o însă să renunţe la şcoală.

„Naveta nu se deconta şi nu puteam să o ţin. Pe lună se plăteşte 600 de lei naveta. Noi cu ce mai rămânem?”, mărturiseşte mama Biancăi.

Copila şi-ar dori să întoarcă la şcoală şi îşi doreşte să se facă măcar coafeză sau manichiuristă, să poată începe să-şi câştige banii. Pentru a nu mai împovăra familia a ajuns să stea la o prietenă din sat. Munceşte în gospodărie şi în schimb primeşte de mâncare şi are un adăpost.

„Stau la o prietenă. Mai ajut la treabă şi acolo stau, acolo mănânc. Nu am nevoie de bani de acolo. Aş fi vrut să merg la şcoală, dar nu sunt bani... Stau acasă”, spune Bianca.

Aceeaşi soartă o aşteaptă şi pe sora ei mai mică, Mihaela. Copila are 11 ani, este în clasa a V-a.

„Nu ştiu dacă după clasa a VIII-a o pot ţine la şcoală. Nu este de unde”, spune mama fetelor.

„Nu au haine, nu au caiete, nu au pachet”

Nu departe de casa Biancăi, pe uliţele întortocheate din satul vecin, Dumeni, se află o altă familie nevoiaşă, unde cel mai probabil majoritatea copiilor nu vor face mai mult de opt clase. Capul familiei munceşte cu ziua în timp ce mama stă cu cei şase copii, într-o casă dărăpănată care nici măcar nu este proprietatea lor. Cel mai mare este elev în clasa a VIII-a. Mama este convinsă că băiatul nu va mai putea urma şcoala. Iar în situaţia sa se află şi alţi băieţi din sat.

„Momentan nu am cu ce să-l ţin. Oricum pe aici, prin comună mai sunt cazuri de copii care nu mai merg la şcoală. Nu au haine, nu au caiete, nu au pachet. Se apucă de muncă pe acasă, ce să facă altceva?”, spune săteanca.

Cele mai multe abandonuri sunt în rândul fetelor, mărturiseşte mama Biancăi. Iar motivul este unul halucinant pentru secolul XXI.

„Ele au şi alte posibilităţi faţă de băieţi. Se mai mărită, se duc la casa lor”, spune femeia.

În aceste condiţii nu este de mirare numărul mare de mame minore din mediul rural românesc, încheie sursa citată.

(Foto: Adevărul)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: