Comuna Ibăneşti premiată dublu pentru centru de zi şi bază sportivă

 

În data de 4 mai 2012 în cadrul Concursului Naţional de Proiecte din administraţia publică locală, secţiunea „Cele bune să se adune”, organizat d către Revista Română de Administraţie Publică Locală, Primăria comunei Ibăneşti a obţinut două distincţii valoroase şi anume cel mai bun proiect la nivel naţional – secţiunea servicii sociale şi cel mai bun proiect din Regiunea Nord Est – secţiunea sport.

În urma evaluării tuturor proiectelor, programul Centru de zi pentru copii în comuna Ibăneşti finalizat şi pus în funcţiune în luna octombrie 2011, a fost desemnat de către comisia de evaluare şi jurizare a revistei menţionată drept cel mai bun proiect la nivel naţional la secţiunea servicii sociale iar proiectul Bază Sportivă multifuncţioanlă tip 2, finalizat în luna decembrie 2011, a fost desemnat de aceeaşi comisie drept cel mai bun proiect din Regiunea Nord Est la secţiunea sport.

O particularitate a acestui concurs a fost participarea a tuturor comunelor, oraşelor şi municipiilor din România. Prin cele două distincţii comuna Ibăneşti din judeţul Botoşani reprezintă un exemplu de bune practici pentru întreaga ţară fiind singura care a obţinut două premii în cadrul aceluiaşi concurs. Concursul organizat de RRAPL reprezintă o recunoaştere a oportunităţii, a eficienţei proiectelor implementate, promovate şi derulate de autorităţile publice locale. Comisia de evaluare a apreciat durabilitatea şi calitatea proiectelor, inovaţia, impactul asupra comunităţii, dăruirea şi implicarea echipelor din administraţia publică locală.
Decernarea premiilor a avut loc la Bucureşti în cadrul Galei de decernare a premiilor Concursului Naţional de Proiecte din Administraţia Publică Locală.