Compania Ikea, investiții forestiere la Botoșani: Ne-am propus să fim un exemplu

Ikea a cumpărat cele 33.600 de hectare de pădure de la o firmă suedeză, Greengold, condusă de foştii parteneri ai universităţii americane Harvard în România, şi devine astfel cel mai mare proprietar de păduri din România, potrivit Ziarul de Iași.

 

Ikea a transmis, ieri, că a achiziţionat suprafaţa respectivă de la firma Greengold European Capital SA. RISE Project a anunţat, în luna ianuarie, că universitatea Harvard a cedat, după un scandal imens de corupţie, o parte pădurile deţinute în România către grupul suedez Greengold, condus de către parteneri şi angajaţi de la Bucureşti ai diviziei de investiţii a universităţii americane.

Grupul a fost înfiinţat de un suedez de origine română, Sorin Chiorescu, acesta fiind în prezent preşedintele Greengold. Chiorescu nu a putut fi contactat, până la ora transmiterii ştirii, pentru declaraţii. Un alt român din echipa Greengold, Alexandru Florea, a refuzat să comenteze informaţiile. Ikea a cumpărat în România 33.600 de hectare de pădure, de la o companie privată, în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor. România este prima ţară în care Ikea Group îşi va coordona singură activitatea de administrare a pădurilor aflate în proprietate, prin intermediul unei companii româneşti, IRI Investments SRL, parte din Ikea Group.


”Ikea Group a decis să investească în operaţiuni forestiere. Această decizie ne facilitează accesul la materie primă lemnoasă administrată sustenabil (...). Investiţia în păduri este şi o modalitate de a ne diversifica activele. Prin această achiziţie, România devine prima ţară în care Ikea Group îşi va administra propriile operaţiuni forestiere şi ne-am propus să fim un exemplu de management sustenabil al pădurilor”, a declarat Frederik de Jong, Chairman of the Board, IRI Investments SRL. Ikea nu a comunicat preţul tranzacţiei. Răspunzând unei solicitări, Frederik de Jong a precizat că nu poate comunica preţul din cauza contractului de confidenţialitate încheiat cu fostul proprietar al pădurilor, o companie privată.


Pentru moment, Ikea nu intenţionează să achiziţioneze şi alte păduri în România, a spus de Jong. "Angajamentul Ikea Group în România este pe termen lung. Este însă prea devreme pentru a putea estima mai multe despre posibile alte investiţii în acest moment. Dar suntem deschişi să comunicăm mai multe informaţii imediat ce vor fi disponibile", a afirmat el. Totodată, de Jong a arătat că abordarea Ikea în privinţa administrării pădurilor depăşeşte nevoile imediate ale business-ului, pentru a ajuta la schimbarea modului în care pădurile sunt administrate pe termen lung.


Întrebat ce volum de masă lemnoasă va fi tăiată anual şi care este strategia de reîmpudurire, reprezentantul Ikea a afirmat că aceste date nu au fost încă stabilite."IRI (IKEA Resource Independence, n.r.) Investments SRL a încheiat de curând achiziţia de păduri. În acest moment, eforturile noastre se concentrează pe a ne asigura că toţi paşii necesari sunt făcuţi pentru a administra pădurile în mod responsabil şi pentru a adera la cele mai înalte standarde de management forestier. Este prea devreme pentru a putea spune mai multe în acest moment, dar suntem deschişi să comunicăm mai multe informaţii imediat ce vor fi disponibile", a spus el.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43066:O companie petrolieră cu ramificații la Botoșani bagă bani în investiții: Ne gândim să creştem ]]