Oamenii legii transmit câteva recomandări vânzătorilor de articole pirotehnice și nu numai.
În contextul minivacanței de Crăciun, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri specifice, la nivelul județului Botoșani, menite să asigure siguranța cetățenilor.
Activitățile din aceste zile se vor desfășura în sistem integrat împreună cu toate instituțiile cu rol în asigurarea ordinii și liniștii publice.
Prioritatea tuturor forțelor de ordine va fi ca botoșănenii să se poată bucura de sărbători în liniște și siguranță.
Se recomandă să nu se folosească obiecte de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, decât în condiții și în locurile permise de lege. Pot fi comercializate către public steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc sau sateliți. Petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.
Totodată, se precizează că, comercializarea articolelor pirotehnice de divertisment, care prezintă risc scăzut, către persoanele cu vârsta sub 16 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate pirotehnicienilor, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Pentru a evita să fiți implicați în evenimente nedorite, oamenii legii recomandă să respectați normele de conviețuire socială, să respectați regulile de circulație și pe ceilalți participanți la trafic și să sesizați poliția în cazul în care sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea vreunei astfel de fapte.