Colegiul Medicilor din România susține că anchetele de malpraxis ar trebui să conțină, în mod obligatoriu, nu opțional, opinia unui expert medical independent, specialist într-o anumită specialitate medicală.
În plin scandal al deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, CMR susține că medicii legiști nu au competențele necesare pentru a se putea pronunța în toate spețele de malpraxis.
CMR susţine că introducerea unui corp de experţi independenţi, medici, este esenţială pentru rigoarea ştiinţifică şi medicală având în vedere că experţii medicali au o pregătire şi experienţă „unice” în gestionarea cazurilor din specialitatea lor medicală, scrie hotnews.ro
„Opinia lor este indispensabilă pentru luarea unor decizii informate şi corecte. Prin includerea obligatorie a opiniei specialiştilor în cadrul unei anchete de malpraxis, se asigură un echilibru necesar în analizarea modului în care au fost respectate cele mai înalte standarde medicale. În prezent, exclusiv un medic legist poate emite o opinie medicală obligatorie pentru justiţie. Medicii legişti nu au competenţele necesare pentru a se putea pronunţa pe toate actele medicale, din toate specialităţile medicale”, afirmă CMR, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor CMR, introducerea obligatorie a opiniei specialiştilor facilitează o abordare şi interpretare multidisciplinare a cazurilor complexe, cum sunt cele în care există o suspiciune de malpraxis.
„Implementarea acestei măsuri creşte transparenţa şi responsabilitatea în analizarea modului în care au fost luate anumite decizii medicale, întărind încrederea pacienţilor în sistemul de sănătate. Modificarea legislaţiei, în sensul obligativităţii opiniei medicilor specialişti în cadrul unei anchete, va conduce la o analiză a modului în care practicile medicale definite de standardele internaţionale au fost respectate, reducând riscurile legale şi etice asociate”, arată sursa citată.
(foto – depositphotos.com)