Colegiul Medicilor îşi pune la bătaie funcţiile de conducere

 

Colegiul Medicilor din Botoşani (CM) în focul alegerilor. Membrii acestei organizaţii neguvernamentale îşi vor alege reprezentanţii care vor face parte din structura de conducere. Candidaturile se pot depune cu începere din data de 10 octombrie a anului în curs. Potrivit statutului, oricare dintre cei peste 500 de doctorii care sunt înregistraţi în Colegiul Medicilor şi şi-au plătit cotizaţia pot candida pentru funcţiile de conducere. Alegerile vor avea loc în luna noiembrie.

Conducerea CM susţine că numărul de posturi este variabil, rămânând la alegerea Comitetului Electoral câte locuri corespund pentru un colegiu de peste 500 de medici, însă cu aproximaţie sunt 20. Funcţiile de conducere pentru care medicii se vor „bate” sunt de membru în Consiliul Judeţean din cadrul CM (13 locuri), de reprezentant în Adunarea Naţională Generală (3 locuri) sau de membru în Comisia de Cenzori (3 locuri). Aceştia au la dispoziţie 10 zile pentru a-şi înregistra candidatura la secretariatul colegiului. „Din cei 13, în prima şedinţă se va alege în primul rând Biroul Executiv. Biroul executiv este format dintr-un preşedinte, din trei vicepreşedinţi şi un secretar şi restul sunt membri în Consiliul Judeţean”, a declarat Teodor Tănase, preşedintele CM. Consiliul Judeţean are atribuţii importante pentru comunitatea medicală deoarece el eliberează certificate de liberă practică, avize pentru cei medicii care participă la concursuri sau alte activităţi sau certificate de conformitate pentru doctorii care doresc să profeseze în străinătate. Cei care vor fi reprezentanţi în Adunarea Naţională Generală se vor deplasa cel puţin o dată pe an la Bucureşti pentru a discuta probleme care apar la nivel de judeţ, iar cei din comisia de cenzori vor monitoriza gestionarea banilor în cadrul colegiului.
Deja sunt două candidaturi anunţate
Din prima zi când s-a dat startul înscrierilor candidaţilor, deja doi medici şi-au depus dosarul. Primul tur al alegerilor se va desfăşura în perioada 2-4 noiembrie. Dacă la încheierea alegerilor nu se vor prezenta la vot peste 50% dintre medicii botoşăneni se va recurge la al doilea tur de scrutin în perioada 14-16 noiembrie, când nu se va mai ţine cont de numărul alegătorilor, ci doar de rezultat. „Practic în colegii se încheie mandatul actual şi începe un altul de la 1 ianuarie 2012”, a conchis actualul preşedinte CM. Mandatul unui membru din conducerea CM este de 4 ani. comitetul electoral constituit pentru această campanie speră că participarea la vot va fi mai mare decât cea de la alegerile pentru Comisia de Disciplină care a eşuat la primul scrutin din cauza numărului mic de voturi.
Elsa ŞEICA
)