Colaborare între doi botoșăneni, PROTOCOLUL semnat de Marius Budăi și Elisabeta Lipă

Protocol de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și Federația Română de Canotaj.

 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), Marius Budăi, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), Mihai Tomescu, și președintele Federației Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, au semnat ieri, 25 mai, un protocol de colaborare în vederea creșterii accesului și a participării persoanelor cu dizabilități la activități sportive.

 

Demersul are în vedere implementarea Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și obligațiile ce decurg din ratificarea acesteia, cu privire la dreptul persoanelor cu dizabilități de a participa la activități sportive în condiții de egalitate cu ceilalți.

 

Potrivit documentului semnat miercuri, MMSS și ANPDPD vor susține participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive, vor sprijini identificarea celor care sunt interesați să practice acest sport și vor mediatiza activitățile desfășurate de FRC. De asemenea, părțile semnatare colaborează pentru organizarea de evenimente sportive de canotaj pentru aceste persoane.

 

”Nu de puține ori, persoane cu dizabilități au adus România pe podium la Jocurile Paralimpice și cred că toți cei care doresc să practice o activitate sportivă trebuie să o poată face”,

Marius Budăi, ministrul muncii