Codreanu ţinut în CJ de o contestaţie

 

Fostul preşedinte al PRM Botoşani continuă să facă parte din Consiliul Judeţean, deşi a fost exclus din partid. Potrivit legii, în astfel de cazuri formaţiunea pe listele căreia a candidat alesul local trebuie să depună la respectiva instituţie o notificare prin care să ceară încetarea mandatului persoanei în cauză şi să anunţe pe cine nominalizează. Deşi Dumitru Codreanu a fost dat afară din partid pe 9 martie, la CJ nu a ajuns nici o solicitare de înlocuire. „D-lui a făcut o contestaţie, nu i-a venit încă răspuns şi nu putem să luăm nici o decizie”, ne-a declarat Eugen Niţură, prim-vicepreşedintele PRM Botoşani. Codreanu a participat la şedinţa CJ de pe 20 martie şi chiar a avut mai multe luări de cuvînt. Primul supleant de pe lista de candidaţi a PRM de la alegerile locale este medicul Liviu Străchinaru.