Meteorologii au transmis o avertizare valabilă pentru întreg județul Botoșani.
Cod Galben în Botoșani, meteorologii au transmis avertizarea valabilă astăzi.
Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu scurt timp o atenționare meteo de vreme rea pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 14.00.
Astfel, în județul Botoșani, conform avertizării meteo, se vor semnala intensificări locale ale vântului, care la rafală vor atinge viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h.
Amintim că, potrivit meteorologilor, vremea va intra într-un proces de răcire în cea mai mare parte a ţării. Până în jurul datei de 22 septembrie vom avea temperaturi maxime pe timpul zilei de până la 20 de grade Celsius, însă pe timpul nopţii acestea vor putea coborî până la două grade Celsius şi chiar negative în zona de munte, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 16 – 29 septembrie 2019.
Începând de săptămâna viitoare vremea se va încălzi treptat, până spre sfârşitul lunii septembrie, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 27 de grade Celsius, în timp ce ploile îşi vor face apariţia în intervalul 17-19 septembrie şi după data de 25 septembrie 2019.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: