Coadă la Primărie pentru Revelionul Pensionarilor: primarul anunţă selecţii

 

Primăria municipiului Botoşani va organiza şi anul viitor Revelionul Pensionarilor însă fără  se şti deocamdată locaţia sau artiştii care vor încânta persoanele de vârsta a treia participante.

Deja, primarul Ovidiu Portariuc a declarat că au început să fie înregistrate primele cereri pentru acţiunea destinată vârstnicilor botoşăneni.
Vom face şi în acest an Revelionul Pensionarilor, cereri sunt, zilnic se înregistrează pensionari la Primărie pentru participarea la Revelion, deja de aproximativ două săptămâni de zile sunt înscrieri şi zilnic sunt zeci de persoane care se înscriu”, a declarat primarul.
Ovidiu Portariuc a mai afirmat că, spre deosebire de anii precedenţi municipalitatea va efectua o selecţie pe pensionarilor având prioritate cu precădere cei cu venituri extrem de mici care în condiţii normale nu şi-ar permite o seară la restaurant.
În acest an vom face o selecţie şi anume vom acorda prioritate pensionarilor care au pensii mai mici de 400 de lei, asta e politica noastră, ca să-i ajutăm şi pe ei să se bucure, probabil nu au posibilitatea să se bucure şi ei de sărbători”, a mai spus Ovidiu Portariuc. Anul acesta Revelionul Pensionarilor a fost organizat pe data de 11 ianuarie în două locaţii respectiv Mioriţa şi restaurant Maria. Primarul a mai menţionat că va creşte şi numărul participanţilor de la 800 de persoane, la 1.000. (G.E.)
CITEŞTE:
 Primarul, dansat la greu şi umplut de ruj de pensionare – VIDEO & FOTOGALERIE
[[banner]]