Client cu probleme: Polițiștii locali au fost sesizați la o Agenție Loto din oraș

Bărbatul a fost amendat în urma comportamentului neadecvat pe care îl avea.

 

În data de 23 aprilie 2024, în jurul orei 16:25, polițiștii locali aflați în misiune de menținere a ordinii și liniștii publice în zona Centrului Istoric, au fost sesizați de către reprezentantul unei Agenții Loto cu privire la comportamentul unui client.

 

Polițiștii locali l-au identificat pe numitul I.G. (în vârstă de 40 ani), care era într-o avansată stare de ebrietate, profera injurii și expresii jignitoare, amenințând trecătorii cu acte de violență.

 

Pentru faptele săvârșite a fost dispusă sancționarea contravențională cu amendă, în cuantum de 500 lei, conform art. 2, pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniştii publice – “săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniștea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei”.