În nordul Moldovei, legendele, dar şi mărturiile istorice au consemnat prezenţa unei vechi familii boiereşti, mai degrabă un clan războinic cu rădăcini vechi care apăra de sute de ani dintr-un fort drumul comercial care ducea către Hotin, scrie ziarul Adevărul.
Pe drumul comercial ce ducea de la Dorohoi la Hotin, pe partea dreaptă, străjuia acum 500 de ani un deal înalt de peste 385 de metri. Pe acest drum de multe ori podgheazurile poloneze, cetele de bandiţi, dar mai ales cetele tătărăşti se aventurau către târgurile Moldovei sau către sate imediat după ziua recoltei, pentru pradă. Legendele satelor Ibăneşti, Măgura, dar şi către cătunele Dorohoiului, strânse cu grijă de soţii Guţic, doi intelectuali din zonă, spun însă că era un clan războinic sau o familie de boieri ai locului care păzeau cu străşnicie acest drum comercial şi apărau oamenii. Numele lor nu este încă cunoscut cu precizie, dar există mai multe ipoteze. Legendele locului spun că se numea familia Iubăneasa sau ceata jupanului Liuban, care a dat şi numele comunei Ibăneşti de astăzi, şi apărau de sute de ani regiunea dintr-un fort de pe dealul Măgura. Originea lor este la fel de misterioasă ca şi modul în care au părăsit definitiv istoria.
Despre această misterioasă familie, care a dat numele şi stema unei comune din România secolului al XXI lea, ştiu câte ceva istoricii locali sau oamenii care cunosc bine legendele din zona Dorohoiului. Unul dintre aceştia este profesorul şi inginerul Octavian Vitcu, autor şi a unei scurte istorii a zonei. Acesta spune că familia se numea cel mai probabil Iubăneasa sau neamul lui Liuban.
”Se poate să se fi numit Liuban la origine. De fapt boierul a cărui soţie a dat numele râului şi după care s-a dat şi numele satului posibil să se fi numit Liuban Stravici. Totodată circulă şi varianta Iubăneasa. A existat un Liuban într-un uric din 1519 care avea moşii în părţile Dorohoiului şi probabil şi aici”, spune Vitcu. Totodată, profesorul spune că ar exista şi documente din timpul lui Ştefan cel Mare care atestă aceste nume Liuban, Liubăneasa sau Iubăneasa. Cert este că această familie, mai mult un clan războinic după cum spun localnicii care controlau aceste regiuni nordice, băgaseră demult spaima în tătari dar şi în tâlharii care bântuiau drumul comercial al Hotinului.
”Acest neam de luptători a apărat secole la rând atât drumul comercial, cât şi ţinuturile Dorohoiului în special de tătari. Erau spaima tătarilor. Totodată, în timpul conflictelor cu polonii pe care mulţi voievozi le-au avut, atacau detaşamentele care parcurgeau acest drum. Erau cunoscuţi ca o forţă”, adaugă profesorul. Legendele locului care abundă în ceea ce priveşte faima familiei războinicilor lui Liuban arată că inclusiv în timpul invaziei tătare din 1241 oamenii din această familie au prins o coloană de tătari şi au măcelărit-o în pădurile din zonă. De altfel, aceşti luptători erau organizaţi în trupe de cavalerie uşoară, rapidă şi ucigătoare. Mai mult, deprinseseră acest meşteşug tocmai pentru a contracara atacurile rapide ale tătarilor. Se spune chiar că au ajuns maeştri al mânuirii arcului din goana calului, asemeni adversarilor lor. După ce-i prindeau pe tătari, îi jefuiau şi de cele mai multe ori îi lua robi. Acest fapt este prezentat şi într-o legendă prin care văduva Maria Iubăneasa din această familie temută oferea drept dar lui Ştefan cel Mare 18 robi tătari, capturaţi de nepotul său. ”Tătarii care au avut de-a face cu neamul acesta evitau zona”, adaugă zâmbind profesorul Vitcu.
