Clădire cuprinsă de flăcări: O țigară aprinsă a scris scenariul dezastrului

Pompierii botoșăneni s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore.

 

O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile a făcut ca o clădire dezafectată a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă, 9 septembrie 2023, la Dorohoi.

 

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, au intervenit, mai bine de două ore, pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.

 

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență recomandă:

 

  • nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;
  • dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;
  • dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
  • dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
  • stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

 

(Sursa foto - Realitatea.net)