CJ-ul vrea să combată corupția în administrație cu 300.000 de lei

În cadrul unei conferințe de presă Doina Federovici a făcut o scurtă trecere în revistă a proiectelor pe care Consiliul Județean le are în derulare.

 

Prilej cu care a anunțat și faptul că se va semna contractul pentru proiectul „Sprijin pentru implementarea de instrumente anticorupție în administrația Județului Botoșani”.

 

Valoarea proiectului este de 300.000 de lei.

„Am primit contractul de finanțare și-l vom semna cât de curând pentru proiectul „Sprijin pentru implementarea de instrumente  anticorupție în administrația Județului Botoșani” în valoare de peste 300.000 de lei, bani ce vor fi asigurați în proporție de 98% din fonduri europene, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă. Este un proiect prin care demonstrăm angajamentul nostru pentru o administrație corectă, care să acționeze în sprijinul cetățeanului și doar în interesul public”,

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

 

Doina Federovici nu a dorit să ofere alte detalii despre acest proiect susținând că informații suplimentare vor fi prezentate după semnarea contractului.

 

De asemenea, în aceste zile va fi depus proiectul pentru recuperarea din fondurile europene destinate luptei anti-Covid a banilor investiți în rețelele de oxigen și a celor electrice la Secțiile de Boli Infecțioase ale Spitalului Județean „Mavromati”.

 

A amintit și de alte proiecte în derulare precum: Drumul Strategic,  modernizarea UPU și a ambulatoarelor de la Pediatrie și Maternitate, dar și proiecte transfrontaliere prin care se modernizează școlile speciale și se renovează Casa Enescu.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store