CJ-ul campion la salarii, bugetarii „se bat” pe-un post în administrație: Nici de la o pîrlită de primărie nu-ți vine

Oricine își dorește un salariu mai mare, fie că vorbim despre mediul privat sau cel bugetar. Însă ceea ce se întâmplă în aceste momente, creează o mai mare inechitate între funcționarii din sistemul public, decât înainte de adoptarea legii unice de salarizare.

 

S-a ajuns în situația în care aproape fiecare bugetar să „forțeze” un transfer la Consiliul Județean, Prefectură sau Primărie. Sau, oricare altă instituție, cu o grilă de salarizare mai atractivă.

 

De la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) au plecat deja trei funcționari.

 

„Deci la mine a plecat așa: cineva la Casa de Pensii, la același nivel de salarizare i s-a mărit salariul cu 540 de lei. A plecat cineva de la noi la APIA, i-au dublat salariul. A plecat cineva de la noi, la Prefectură și i s-a mărit cu 1.000 de lei”,

Teodor Dimitriu, director AJOFM Botoșani

 

Locul celor plecați rămâne liber pentru că nu înghesuie nimeni să lucreze pe salarii de doar câteva mii de lei. În cele mai fericite dintre cazuri.

 

„Aș putea și eu să iau doi, trei oameni prin transfer. Dar nici măcar de la o pîrlită de primărie nu îți vine pentru că salariile sunt mai mari. Eu am rămas și eu uimit de salariile care sunt. Nu pot să judec dacă se justifică sau nu. Eu mă bucur că ei au, singurul lucru care mă supără este că nu avem și noi grilă de salarizare cum trebuie”,

Teodor Dimitriu, director AJOFM Botoșani

 

Mâine, într-o ședință extraordinară se vor stabili noile salarii pentru Consiliul Județean, instituția unde există în acest moment cele mai mari salarii din județ. Acestea vor crește cu 25% și se ajunge în situația în care un muncitor necalificat să fie mai bine plătit decât un inginer.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store