Luciana Buliga: Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am

Luciana Buliga, candidat din partea PNL Botoșani pentru Camera Deputaților a transmis un mesaj pe care îl redăm integral mai jos:

 

Diferența dintre cei care doar vorbesc și cei care fac este experiența. Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am: expertiză, inițiative și ani de practică alături de oameni. Facultățile pe care le-am absolvit, perioada lucrată în spital, dar și munca pe care o fac în prezent în farmacie m-au învățat cum trebuie îmbunătățit sistemul medical din Botoșani.

 

Asta e ceea ce avem noi, cei din echipa lui Valeriu Iftime: experiență și pregătire profesională. Cunoaștem problemele de la firul ierbii și suntem determinați să le rezolvăm. Munca este cea care mă recomandă pe mine, iar în această campanie mă prezint așa cum sunt cu adevărat, un specialist care știe cum poate fi de ajutor acestui județ. Dragi botoșăneni, împreună continuăm schimbarea!

 

(CMF  11240002)