CJ împarte banii la primării pe poze anul ăsta : Au cheltuit mereu cum au vrut ei VIDEO

 

Fondurile de la bugetul de stat pentru localităţi vor fi împărţite în 2013 diferit faţă de anii precedenţi. Preşedintele Consiliului Judeţean promite o distribuire exclusiv administrativă, în care factorul politic nu va conta.
Florin Turcanu Botosani vrea sa imparta banii la primarii pe baza de fotografii

Comisii trimise cu aparate foto în judeţ

Florin Ţurcanu a dispus formarea unei comisii, care la rândul ei s-a reorganizat în alte trei comisii, a căror membri străbat toate localităţile judeţului. La faţa locului fac fotografii cu starea generală din oraşul sau comuna respectivă şi întocmesc o listă cu lucrările prioritare, în funcţie de care plenul CJ să aloce fondurile. „Nu mă uit la numele primarului, o să-mi fie foarte greu, ştiu ce presiuni politice o să am, dar nu pot să las şcoli care, iar mă repet, care plouă în ele, care n-au ferestre care să ţină căldură, care nu au apă curentă, care nu au toalete, ies în curte copiii din clasa I –a, a II – a, vai de capul lor cum se chinuie pe acolo. Trebuie să găsesc o soluţie să susţinem acest sector foarte important, învăţământul, să avem şi noi şcolile la ţară autorizate din punct de vedere sanitar şi să dăm copiilor cât de cât, un viitor”, a afirmat Florin Ţurcanu.

Noi alocăm bani pentru echilibrarea bugetului, nu pentru dezechilibrare

Legislaţia în vigoare nu permite CJ-ului să aloce fonduri către primării exact pentru o anumită investiţie decât în privinţa drumurilor comunale, însă Florin Ţurcanu susţine că, pe de altă parte, poate totuşi să distribuie fondurile cu nominalizarea proiectelor pentru care se dau banii. „Pentru că, dacă dăm iar banii cum am mai dat la primării 4-5 miliarde sau 6 şi atunci ei au cheltuit mereu cum au vrut ei şi n-am văzut lucruri chiar finalizate... Au împărţit şi la pavele, şi la proiecte şi eu ştiu unde au mai dat, au mai văruit două-trei clădiri, aşa că vreau să avem obiective clare”, a mai spus Florin Ţurcanu.
Acesta s-a aflat în prima parte a săptămânii la Bucureşti pentru discuţii pe seama bugetului de stat pe 2013, însă nu are nici o certitudine privind sumele care vor reveni judeţului. Un lucru este însă cert. „Noi alocăm bani pentru echilibrarea bugetului, nu pentru dezechilibrare”, a dat asigurări Florin Ţurcanu.




CITEŞTE ŞI:
 DOCUMENT Cum au colorat Ţurcanu şi ai săi 6 milioane de euro