Aparat de jocuri distrus de un perdant dat pe mâna autorităţilor

 

Un botoşănean a făcut un atac de nervi marţi, 8 ianuarie 2013 şi a distrus un aparat de jocuri de noroc după ce a pierdut o sumă de bani. El a fost preluat de autorităţi şi va fi cercetat pentru infracţiunea de distrugere.

Incidentul s-a petrecut în jurul orelor 11:40 când, un echipaj auto mixt, format din lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani şi Poliţiei municipiului Botoşani, care executa o misiune  de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a  fost  direcţionat de către ofiţerul de serviciu al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, în urma unui apel 112, la Agenţia Loto situată pe  strada 1 Decembrie, de unde agentul de pază sesiza faptul că o persoană de sex masculin a spart un aparat de jocuri electronice.
Echipajul mixt poliţist - jandarm a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr în vârstă de 33 de ani, din municipiul Botoşani, fără antecedente penale, care, după ce a pierdut o anumită sumă de bani la jocuri electronice, s-a enervat şi a lovit cu palma în display-ul aparatului, lucru care a dus la spargerea acestuia. Bărbatul este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ,,distrugere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal, cercetările urmând a fi continuate de Poliţia municipiului Botoşani, pentru recuperarea prejudiciului.
CITEŞTE:
 Două adolescente prinse la furat de cosmetice în Carrefour AFLĂ-le planul minune