CJ Botoşani a ajuns „vedetă” la Curtea de Conturi a României 

 

Modul în care se cheltuiesc banii publici la una dintre instituţiile bugetate prin Consiliul Judeţean Botoşani a ajuns exemplu negativ la nivel naţional. Preşedintele Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a prezentat în această săptămână, în cadrul întrunirii comisiilor parlamentare de buget-finanţe, date despre controalele efectuate în ultimii patru ani.
afacerile de la Drumurile Judetene Botosani in atentia Curtii de Conturi a Romaniei  Fostul preşedinte al Senatului a menţionat că prejudiciul total la autorităţile centrale şi locale în perioada 2008-2012 se ridică la peste 900 milioane de euro, doar în 2011 fiind trimise la Parchet 61 de dosare “destul de grele". Nicolae Văcăroiu a făcut şi câteva exemplificări, una referindu-se la CJ Botoşani. El a menţionat că aici s-au achiziţionat bunuri la preţuri şi de 1.000 de ori mai mari faţă de cele reale. După cum Botoşăneanul v-a informat la timpul respectiv, Camera de Conturi Botoşani a descoperit că la unele lucrări gestionate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri în 2011, kilogramul de nisip a ajuns să se cumpere la preţ de tonă. „În fapt, pentru cantitatea exprimată în kilograme, a fost luat în calcul preţul lei/tonă, fapt ce a condus la majorarea nejustificată a valorii materialului în cauză de 1.000 de ori”, se arată în raportul Camerei de Conturi Botoşani. Procurorii botoşăneni desfăşoară în prezent o anchetă privind aceste afaceri.
MAI MULTE DESPRE ACESTE AFACERI CITIŢI AICI:
 Se întâmplă la Botoşani : o instituţie umflă de 1.000 de ori preţurile la o achiziţie