Cioburi, halbe de bere şi ibrice de Bobotează - FOTOGALERIE

 

Ingeniozitatea botoşănenilor s-a făcut remarcată şi la slujba de Bobotează, când zeci de credincioşi au renunţat la tipicul ulcior şi au apelat la ibricul de cafea, sticle de suc sau halbe de bere pentru a lua acasă apă sfinţită.

În curtea Bisericii Sfântul Ilie au fost aşezate opt mese pe care botoşănenii au putut să îşi aşeze recipientele pe care le-au adus pentru a le umple cu agheasma despre care se spune că te vindecă de boli. Dis-de-dimineaţă mobilierul din curtea lăcaşului era plin cu găleţi, sticle sau bidoane. Din cauza aglomeraţiei, o botoşăneancă a scăpat vasul de sticlă, acesta împrăştiindu-se în zeci de cioburi. Cu toate acestea, femeia le-a adunat şi a continuat să participe la ceremonie. Creştinii au înmuiat în apă fire de busuioc şi au aşteptat ca preotul să sfinţească apa. De asemenea, parohia a pus la dispoziţie câteva butoaie pline cu agheasmă la care cei prezenţi s-au îngrămădit să îşi umple recipientele. Unii au venit cu găleata pentru a se aproviziona o bună bucată de vreme cu apă tămăduitoare sau pentru a împărţi cu apropiaţii care nu au putut veni la slujbă, alţii au avut vase mai modeste, precum ibrice de cafea, borcane sau chiar halbe de bere. Indiferent de recipientul cu care au venit, aproape toată lumea a pornit spre case cu agheasmă.
Elsa ŞEICA