CINE l-a adus de fapt pe Grozavu înapoi la Botoşani: Toată lumea mi-a spus

Oficialii echipei fanion a judeţului s-au decis la doar câteva minute după CSU Craiova – FC Botoşani 2 – 1 să îl înlocuiască pe Cristi Pustai. De la început s-au gândit la Leo Grozavu, considerat arhitectul actualei echipe, numai că au cerut părerea jucătorilor.

 

Deşi perceput ca un tip intransigent cu accente de furie, conducătorii clubului au constatat că aproape toţi fotbaliştii, inclusiv cei cu care antrenorul a avut oarece dispute, doresc ca Leo Grozavu să revină la echipă.


„Faptul că fotbaliştii au acceptat şi dacă am întrebat din 10 jucători din actualul lot «cine credeţi voi că poate să creeze starea asta de nervozitate, de ambiţie, de răutate?», sigur că toată lumea mi-a spus Leo şi eu cred în capacitatea lui de a motiva, de a te pune la trântă cu diverse forţe ale fotbalului nostru şi nu vreau să mai mă duc niciodată ca un miel la tăiere, chiar dacă vom lua bătaie, dar să nu luăm bătaie ca la Craiova”,


Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.


Acesta a catalogat drept „accident” divorţul din toamna precedentă, însă a subliniat că nici un antrenor nu poate rămâne la nesfârşit pe banca tehnică dacă nu are rezultate.


„Până la urmă, plecatul lui Leo n-a fost o demisie, cum a fost în cazul lui Cristi Pustai, a fost pur şi simplu un final la care nu mai aveam soluţii nici noi, nici Leo”,


Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.


Preşedintele grupului „Elsaco” a evidenţiat curajul lui Leo Grozavu, care a venit de la o echipă clasată pe locul 1 în Liga 2 la o alta care luptă pentru evitarea retrogradării.


„Până la urmă, decizia de a-l rechema pe Leo la Botoşani are suport într-un tip de logică a mea, a asociaţiilor mei şi a lui Cornel, în ideea de continuitate. Este foarte adevărat că echipa asta are amprenta lui Leo din vara trecută, de la formarea ei. Mă gândesc la jucătorii importanţi aduşi şi este fără îndoială recunoscut faptul, cel puţin de mine, că Leo are o contribuţie esenţială la filosofia acestui club”,


Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.


Leo Grozavu îşi începe astfel al treilea mandat la Botoşani. (S.B.)

 

CITEŞTE ŞI:

Garantat de Iftime & Şfaiţer, Leo are contract pe viaţă: Cel mai modern antrenor din România, doar că…