Mii de oameni au fost impresionați de situația celor cinci copii care, alături de mama lor, au fost dați afară din casă.
Cinci fete și o mamă rămasă pe drumuri vor avea parte de o casă adevărată dacă deputatul George Simion se va ține de cuvânt după vizita de duminică în județul Botoșani.
Neputincioasă în fața greutăților, o botoșăneancă a cerut ajutor pentru copiii ei. După aproximativ un an de la moartea tatălui, nu au mai putut locui în casa bunicilor paterni și s-au mutat împreună cu mama lor la concubinul acesteia, care, din cauza neînțelegerilor dintre ei, i-a dat afara din casă și nu au unde să locuiască. Potrivit Asociației Social-Creștine „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni”, cea care a mediatizat cazul, singura sursă de venit a mamei este alocația copiilor.
Pentru moment, copiii au fost primiți, pentru o perioadă scurtă de timp, în casa unor vecini, dar și aceștia au cerut ajutor mai departe.
Duminică, potrivit unui anunț făcut de asociație, situația celor cinci fete și a mamei lor pare să se fi rezolvat după ce deputatul AUR Eugen Simion a decis să le cumpere o casă.
”Situația mamei cu cinci copii, din comuna Hudești, a fost rezolvată astăzi. O casă propusă de noi a fost achiziționată de domnul George Simion, după ce a vizitat-o, împreună cu mama copiilor. Mulțumim tuturor celor care, din puținul lor, au dăruit și acestor suflete!”,
Asociația Social-Creștine „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni”
Co-președintele AUR a confirmat că fetele din Hudești vor avea parte de o casă.
”Mariana (Hudești, Botoșani) a rămas pe drumuri cu cele 5 fetițe. Luna asta îmi donez tot salariul pentru a le cumpăra o casă”,
este mesajul scurt al deputatului George Simion