Bătaie incredibilă pe locurile de la Poliţie. Pentru cele 300 de locuri scoase la concurs de Şcoala de Agenţi de Poliţie (SAP) Septimiu Mureşan din Cluj-Napoca s-au înscris 1.380 de candidați.
Candidații declarați admiși încep stagiul de pregătire în 4 februarie.
Cel mai mare punctaj realizat la proba scrisă a concursului de admitere din sesiunea ianuarie 2019, organizat de SAP, a fost de 93 de puncte din 100 maximum posibile, acestea fiind obținute de o tânără din județul Maramureș. La sesiunea anterioară de admitere, cel mai mare punctaj atins a fost de 98 de puncte (aparținând unei candidate din județul Suceava).
După proba scrisă de verificare a cunoștințelor de limba română și o limbă străină (engleză sau franceză), susținută duminică, 20 ianuarie, și după redistribuiri, 300 de candidați - 138 de fete și 162 de băieți - au fost declarați admiși.
Ultimul punctaj de intrare a fost de 65. Din cele 10 locuri alocate etniei rome, doar unul a fost ocupat, celelalte locuri fiind redistribuite. Cele trei locuri alocate altor minorități au fost ocupate.
Dintre candidații admiși, cei mai mulți sunt din județele Maramureș (52), Cluj (46), Alba (37), Bihor (28) și Sălaj (23) relazează ziarul de Cluj. Din Suceava provin 21 de persoane admise, din Bistrița-Năsăud 20, din Mureș 16, din Hunedoara 11, din Arad 8.
7 sunt din Neamț, câte 6 provin din județele Gorj și Satu Mare, 5 sunt din Botoșani, 4 din județul Timiș și câte 2 din județele Caraș-Severin, Sibiu și Vâlcea. Câte un candidat a fost admis din județele Galați, Harghita, Mehedinți și Olt.
Candidații declarați admiși sunt așteptați la sediul școlii duminică, 3 februarie. Stagiul de pregătire a acestora va avea durata 4 februarie - 29 noiembrie.
Poliţiştii şi militarii au salarii mai mari de la 1 ianuarie 2019
Salariile poliţiştilor şi militarilor au crescut de la 1 ianuarie 2019, prin ordonanța de urgență a guvernului nr. 114/2018, prin care au fost adoptate măsuri ce privesc drepturile bănești ale personalului din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru anul 2019. Astfel, potrivit noilor prevederi, începând cu data 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție s-au majorat cu 25% din diferența dintre nivelul actual și cel prevăzut de lege pentru anul 2022.
Totodată, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru decembrie 2018, dacă legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în cuprinsul ordonanței de urgență o altă modalitate de calcul pentru aceste drepturi.
Ordonanța stabilește că se menține măsura de acordare a majorărilor salariale corespunzătoare pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum și cele pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, care se plătesc prin raportare la solda de funcție/salariul de funcție sau, după caz, la salariul de bază cuvenit(ă) majorat, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: