Cinci botoșăneni au bătut cu sălbăticie un agent de pază: Lovit cu toporul, apoi călcat în picioare

Totul a pornit de la faptul că agentul de pază le-a interzis accesul în club.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor N.P., în vârstă de 42 de ani, şi C.P.D., în vârstă de 22 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi în stare de libertate a inculpaţilor C.C., în vârstă de 32 de ani, C.N.M., în vârstă de 24 de ani, şi B.C.A., în vârstă de 33, toţi din comuna Coşula, județul Botoşani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

Magistrații botoșăneni au reţinut că, în data de 17 aprilie 2022, în jurul orei 1.00, inculpaţii s-au deplasat la un club din oraşul Flămânzi, județul Botoşani, N.P. având asupra sa un topor, iar C.N.M. şi B.C.A. având două obiecte contondente alungite.

 

În momentul în care agentul de pază A.I. le-a interzis accesul în local şi a intrat în interior, C.C. l-a prins şi l-a doborât la pământ, după care toţi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, iar N.P. l-a lovit în partea superioară a corpului cu toporul, în timp ce C.P.D. l-a lovit cu obiectul alungit şi l-a călcat de mai multe ori cu piciorul.

 

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.