Cinci noi directori la Consiliul Elevilor

 

Joi, Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani s-a reunit, încă o dată, în Aula Colegiului Naţional „A.T. Laurian”, pentru a alege directorii celor cinci departamente care întregesc structura organismului de reprezentare. După depunerea candidaturilor şi verificarea dosarelor, cei interesaţi de ocuparea posturilor au avut ocazia de a-şi testa calităţile oratorice şi de a-şi prezenta ideile şi viziunea. 
În acest sens au apelat la experienţa obţinută la diverse activităţi de voluntariat sau, în cazul unora, la competiţiile de dezbateri pentru a atrage susţinerea. Acest proces de convingere s-a finalizat cu alegerea celor responsabili pentru conducerea departamentelor, după cum urmează: Cristian Cercel, de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani (32 de voturi) - director departament - avocatul elevului, Florin Gavril, de la Colegiul Naţional „A.T.Laurian”  (23 de voturi) - director departament - concursuri școlare și extrașcolare, Daniela Lupu, de la Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu” Botoşani  (42 de voturi) - director departament - Cultură-educație-programe școlare, George Sinoschi, de la Liceul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa” Botoşani (36 de voturi) - director departament - sport și programe de tineret şi Oana Balan, de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” (30 de voturi) - director departament - mobilitate-informare-formare-consiliere.
De asemenea, această şedinţă a reprezentat un debut şi pentru noul profesor consilier al Consiliului Judeţean al Elevilor, Mihaela Gabriela Ţăranu (psiholog şcolar la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani).
„CJE salută această numire şi felicită cei cinci directori aleşi prin vot secret în cadrul întâlnirii. Biroul Executiv mulţumeşte ISJ Botoşani, reprezentat de d-na inspector pentru educaţie permanentă, Alexandra Hrincescu şi dl.inspector general adjunct, Daniel Botezatu, pentru sprijinul acordat în organizarea alegerilor şi pentru dăruirea cu care sprijină activitatea consiliului”, a afirmat Alexandru Şotropa, preşedintele CJE.