Senatorul Liviu Cimpanu a demisionat astazi din PNL. Dupa un deceniu in care a detinut diverse funcii in partid, acesta a emis astazi un comunicat prin care isi face publica decizia.
„Am luat decizia de a demisiona din partid in semn de protest fata de actiunile de disolutie a PNL Botosani, nerespectarea statului PNL si a legii partidelor politice, dar si din spirit de solidaritate cu cei afectati de aceste decizii si de indiferenta manifestata de conducerea centrala a PNL fata de evenimentele relatate”, isi motiveaza parlamentarul hotarirea.
Potrivit acestuia, un primar, doi viceprimari, doi consilieri judeteni si peste 20 de consilieri locali botosaneni au fost exclusi din partid de noua conducere a organizatiei fara ca liderii nationali ai PNL sa ia atitudine.
In urma deciziei luate Cimpanu va activa ca senator independent, postura din care este dispus sa il sprijine pe Sorin Oprescu la alegerile prezidentiale.
Liviu Cimpanu a fost consilier local, consilier judetean si deputat PNL. Sase ani a fost vicepresedinte judetean al PNL, iar doi ani presedinte.
El a fost indepartat de actualul deputat Florin Turcanu, cel pe care tocmai el il promovase in partid.
Demisia lui Cimpanu vine cu mai putin de o saptamina inainte de alegerile pentru presedintia filialei judetene a PNL.