Chip nou la Prefectură printre șefii de instituții de la Botoșani

Ședințele ce au fost convocate ieri la Instituția Prefectului, atât pe probleme pentru botoșănenii de vârsta a treia cât și pe cele sindicale, au adus un chip nou la masă, în rândul directorilor de instituții publice.

 

Printre fețele celor care se află la cârma unităților de stat și se schimbă periodic în funcție de culoarea partidului aflat la guvernare, s-a regăsit una nouă.

 

Ieri, la Consiliul Consulativ pentru Persoanele Vârstnice de la Botoșani alături de inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Dan Moldovanu, a venit și adjunctul care a preluat atribuțiile rămase de la Daniela Lozneanu.

 

Mihai Onofraș a luat loc în capătul mesei și a rămas tăcut, fără să scoată vreun cuvânt pe tot parcursul întâlnirii.

 

De altfel, în prezent pe site-ul instituției pe care o conduce alături de Dan Moldovanu au devenit vizibile și declarațiile de avere și interese ale tuturor angajaților de la ITM.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store