Reprezentanţii municipalităţii şi-au arătat în decursul zilei de astăzi nemulţumirea faţă de costurile înregistrate cu firma Urban Serv care se ocupă în acest an cu lucrările de deszăpezire din municipiu.
Edilii locali susţin că, în această iarnă aceste cheltuieli au atins cote maxime, în condiţiile în care în anii anteriori sumele cheltuite au înregistrate aproape la jumătate. Unul dintre motive ar fi utilizarea inhibitorului de coroziune care ar fi avut rolul de a proteja covorul asfaltic şi care s-a dovedit a fi extrem de scump. Pentru deszăpezirea drumurilor în luna decembrie au fost înregistrate cheltuieli de aproape 607.000 lei, în timp ce în ianuarie de aproximativ 680.000 de lei, în condiţiile în care suma calculată lunar ar fi fost de 400.000 de lei.
„În două luni de zile am cheltuit aproape 13 milioane de lei noi, o sumă foarte mare din bugetul local. Noi ne calculaserăm pentru această iarnă o sumă medie din cursul anilor trecuţi, unde o lună de iarnă ne costa în jur de 400.000 de lei. Făcînd o analiză, am remarcat un lucru, că noi prin lege, am fost obligaţi să folosim pe lîngă materialul antiderapant şi un inhibitor de coroziune ca să nu ruginească maşinile şi ca să nu se strice asfaltul. Numai pe luna decembrie inhibitorul de coroziune ne-a costat 75.000 de lei, iar în luna ianuarie 140.000 de lei”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.
În aceste condiţii edilul local a declarat că, pe propria răspundere se va renunţa la utilizarea acestui inhibitor de coroziune, în vederea diminuării cheltuielilor. Mai ales că, pe străzile municipiului craterele nu au întîrziat să apară şi tot din buhetul local a foat alocată o sumă de circa 100.000 de lei pentru astuparea acestor gropi.