Chapeau! Fiul unui botoșănean nominalizat la premiile Oscar, alături de mari actori de la Hollywood!

Pe lista filmelor de Oscar se află și „Jojo Rabbit”, filmul al cărui director de imagine a fost un român. Pelicula candidează la 6 categorii.

 

Este vorba despre Mihai Mălaimare Junior care este fiul botoșăneanului Mihai Mălaimare, un actor de teatru și film, director al Teatrului Masca, fost deputat în legislaturile 2000-2004 pe listele PDSR și 2004-2008 pe listele PSD. Până în 2013, Mihai Mălaimare a fost membru al Consiliului Național al Audivizualului.

 

Nominalizarea filmului vine la doar nouă zile după ce Mihai Mălaimare jr a primit premiul pentru cel mai bun director de imagine, pentru lungmetrajul "Jojo Rabbit", la cea de-a 23-a ediţie a galei Hollywood Film Awards, notează Mediafax.

 

În septembrie, drama neozeelandeză "Jojo Rabbit", de Taika Waititi, a câştigat marele premiu, cel al publicului, la Festivalul de Film de la Toronto şi a intrat astfel cu mari şanse în cursa pentru o nominalizare la premiile Oscar din 2020. "Jojo Rabbit" este o satiră comică despre un băieţel german în vârstă de zece ani, Jojo (Roman Griffin Davis), în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care află că mama sa ascunde o fetiţă evreică (Thomasin McKenzie) în mansarda casei. Băieţelul are un prieten imaginar, o versiune imbecilă a lui Adolf Hitler.

 

Mihai Mălaimare Jr., în vârstă de 44 de ani, fiul actorului Mihai Mălaimare, a fost şi directorul de imagine al filmului "Nina", de Cynthia Mort, iar, în 2014, a fost elogiat de presa străină pentru imaginea filmului "Umblând printre morminte", de Scott Frank, cu Liam Neeson în distribuţie.

 

„Jojo Rabbit” este o satiră comică al cărui personaj principal este un băieţel german, care află că mama lui ascunde o fată evreică în mansarda casei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

Se anunță o cursă strânsă pentru premiile Oscar. 9 filme se vor lupta pentru mult-râvnita statueta, la ceremonia de luna viitoare. "The Irishman", "Joker", "Marriage Story", "1917" şi "Once Upon A Time in Hollywood" sunt peliculele cu cele mai mari şanse, iar "Joker" conduce plutonul cu 11 nominalizări. E urmat de "the Irishman", "Once Upon A Time in Hollywood" şi "1917", cu câte 10.

 

Pe lista celor mai bune filme a fost inclusă şi pelicula sud-coreeană "Parasite", care a avut parte de o primire foarte bună în rândul criticilor. Şi ca un detaliu interesant, este primul film sud-coreean nominalizat vreodată la această categorie.

 

Antonio Banderas, Leonardo DiCaprio, Adam Driver şi Joaquin Phoenix îşi vor disputa titlul de cel mai bun actor, în timp ce în cazul actriţelor, bătălia se dă între Renee Zellweger, Charlize Theron şi Scarlett Johansson. Aceasta din urmă are, de altfel, două nominalizări la ediţia din acest an: pentru rolul principal din "Marriage Story" şi pentru cel secundar din "Jojo Rabbit".

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store