Centrul Vechi reinaugurat de prefect și primar - VIDEO

 

Sărbătorirea Zilei Naţionale a României în Centrul Vechi a avut o dublă semnificaţie. Pe lângă aceea a aniversării a 93 de ani de la Marea Unire, s-a reinaugurat simbolic şi partea istorică a oraşului.
Astfel, întreaga coloană de oficialităţi a străbătut pe jos drumul din Piaţa Revoluţie în Piaţa 1 Decembrie, iar în faţa Bisericii Uspenia primarul Cătălin Flutur şi prefectul Cristian Roman au tăiat o panglică tricoloră în aplauzele celor prezenţi. Ulterior, când a luat cuvântul, edilul şef a ţinut să se refere întâi la investiţia din Centrul Vechi. „Dragi botoşăneni, anul trecut vă promiteam că următoarea sărbătorire a zilei de 1 Decembrie va avea loc în cadrul reabilitat al Centrului Vechi şi mă bucur că ne-am putut ţine de cuvânt. Fără a ştirbi cu nimic din importanţa acestei zilei pentru fuecare român adevărat vă rog să îmi permiteţi totuşi ca la începutul acestui discurs să fac referire la proiectul european intitulat Reabilitarea Centrului Istoric”, a afirmat primarul. Astfel, acesta a menţionat că proiectul a fost iniţiat din dorinţa modernizării uneia dintre cele mai vechi şi încărcate de istorie zone din oraş, care are şi o importanţă deosebită în conştiinţa botoşănenilor. Cu o valoarea totală de 7,6 milioane de euro proiectul a inclus renovarea a 18 clădiri cu valoarea de patrimoniu, dar şi refacerea instalaţiilor de apă, canal, gaz şi electricitate, precum şi construirea a două fântâni arteziene, care au funcţionat pe perioada manifestărilor. (S.B.)
VEZI ŞI :
 1 Decembrie de la geamul botoşănenilor patrioţi - GALERIE FOTO
 Oraşul s-a îmbrăcat de sărbătoare de Ziua României – GALERIE FOTO