Cel mai vânat post de bugetar din Botoşani - Opt candidaţi pe-un loc: A fost cel mai solicitat post, chiar decât cel de director

 

Dacă până acum credeaţi că mai toată lumea îşi doreşte să ajungă director pe la o unitate de stat, motiv pentru care apelează la tot felul de tehnici, de la lipit afişe în campania electorală la linguşit prefectul, ei bine, s-ar părea că este o impresie fals creată. Există cel puţin un post, întâlnit pe la mai toate unităţile de stat, mult mai dorit de către botoşăneni. Este infinit mai puţin solicitant şi obositor, necesitând cu precădere… răbdare.
paznic teatrul mihai eminescu botosani

"În trei oameni e greu (...) era o presiune mult prea mare"

O dovedeşte scoaterea la concurs a unui post pentru ocuparea funcției de paznic în cadrul instituției, asta pentru că cel care a lucrat în cadrul instituției a demisionat. Nici mai mult nici mai puțin de opt botoșăneni au intrat în cursa pentru ”cel mai vânat traian apetrei director teatrul mihai eminescu botosani  post” de la Teatrul Mihai Eminescu. Anunțul cu privire la angajare a fost făcut public de pe 28 octombrie, iar până pe data de 8 noiembrie a avut loc depunerea dosarelor.
”Locul a devenit liber, paznicul a plecat. Salariul nu este semnificativ, eu aveam nevoie de om. În trei oameni e greu, ei au și niște libere și sunt liberele de sâmbătă și duminică, nici nu încape vorbă, era o presiune mult prea mare. Concursul s-a desfășurat absolut legal, teatrul nici nu s-a implicat. Pur și simplu a fost loc și a supervizat etapele ca să nu las loc la nici un fel de discuție. Cred că a fost cel mai solicitat post, chiar decât cel de director. Salariul este mic în total cu toate sporurile astea”, a spus Traian Apetrei.

Nici paznic nu ajungi chiar aşa uşor, patru au picat la dosar

Pe 13 noiembrie a avut loc selecția de dosare, dată la care au ieșit din concurs patru dintre persoanele care au depus actele pentru participare, motivul fiind la doi dintre candidați faptul că abia acum urmează cursul de calificare în domeniul de pază și protecție, iar alții doi aveau mai multe documente lipsă din dosar. 
„Salariul maxim pe care îl poate avea cu vechime de 20 de ani în muncă este de 844 de lei, din care se mai rețin contribuțiile. Sporul de noapte este 25% din salariul de încadrare, înmulțit cu numărul de ore din luna respectivă și împărțit la numărul total de ore din luna respectivă. Vine foarte puțin, să spunem că o persoană ar lucra teatrul mihai eminescu botosani   toată luna, și sâmbătă și duminică și noaptea, ar ajunge în mână salariul net undeva la 800-810 lei, cu toate sporurile. Fără, este vreo 600-700 de lei”, a spus Augustin Roșu, inspector de personal din cadrul Teatrului Mihai Eminescu.

„Spor ore noapte” şi „spor week-end"

Doritorii au trebuit să aibă vechime în domeniu de minim un an, studii medii şi atestat. Angajarea se face pe perioadă nedeterminată, iar durata muncii este de opt ori pe zi. Câştigătorul concursului va primi „spor ore noapte” şi „spor week-end”. Pe data de 2 decembrie va avea loc proba scrisă, iar pe 6 interviul. Fericitul câştigător va fi anunţat pe 12 decembrie.
Alexandra DOROHOI
CITEŞTE ŞI:
 Încă o „victimă” la IŞJ: Secretară înlăturată cu scandal, leşin şi ambulanţă
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Angajaţii de la urgenţe vor firmă de pază din cauza pacienţilor agresivi