Cel mai URÂT tip din staff-ul FC Botoșani – CE au jucătorii cu el

Jumătatea perioadei de cantonament și cea mai grea s-a scurs deja pentru fotbaliștii care se află în pregătirea de la Gura Humorului.

 

În mare parte sunt cam aceeași jucători din precedentul sezon cu foarte puține nume noi. Cu toții se antrenează intens, programul fiind gândit în detaliu de preparatorul fizic împreună cu antrenorul principal.

Uneori extrem de concentrată tehnica de pregătire pune la încercare psihicul jucătorilor.

”E prea devreme pentru tras concluzii, dar sigur suntem într-o perioadă grea pentru jucători, foarte importantă în același timp. Punem accent în special pe partea fizică, sunt antrenamentele specifice pentru această perioadă, Ovidiu (Chiribici n.r.) este urât în aceste momente, urât la figurat nu la propriu, e greu, dar sperăm ca în campionat să se vadă rezultatele pentru că de asta suntem aici, nu să stăm la soare de munte ci să muncim”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani

Tehnicianul a mai arătat că încearcă să țină pasul cu fotbaliștii obișnuiți cu astfel de antrenamente și puținii jucători aflați în probe.

Iar per total este mulțumit.

„Sunt jucători care încă nu sunt obișnuiți cu ceea ce cerem noi, mă refer la cei nou-veniți dar îmi place că toată lumea vrea, toată lumea trage, sigur fiecare cu posibilitățile din momentul respectiv. Apreciez efortul băieților, toată lumea trage”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani

(G.E.)