Cel mai SCUMP loc de parcare? CÂT a ajuns să plătească un botoșănean

Într-adevăr, se poate spune că există o vânătoare a locurilor de parcare din municipiul Botoșani care încep, de la an la an să fie mai reduse comparativ cu numărul de automobile, aflat în plină creștere.

 

 

Astăzi, în sediul Primăriei de la Casa Cărții, cu începere de la ora 9:00 a avut loc o licitație pentru locurile de parcare situate în zonele Bulevardul Mihai Eminescu, strada Petru Rareș, strada Bucovina, strada Mihail Kogălniceanu, strada Pacea și strada Sucevei.

 

”Licitația s-a desfășurat pentru 117 locuri de parcare și au fost 130 de persoane înscrise, din care cinci absenți. În general a fost câte o singură persoană pe un loc de parcare dar au fost și opt licitații unde s-a ajuns și la sume foarte mari”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

În cele mai multe dintre cazuri, botoșănenii au plecat acasă cu contractul de cooncesiune în mână.

 

Au existat și situații în care însă, acest document a ajuns să coste și de 7 ori mai mult decât tariful stabilit prin Hotărâre de Consiliu Local pentru un loc de parcare, adică 117 lei pe an.

 

”De exemplu, în Aleea Zorilor s-au înscris cinci persoane pe un loc, iar prețul cu care s-a adjudecat locul de parcare a fost de 700 de lei pe an. Am mai avut câteva situații cu 450 de lei pe strada Viilor, pe Aleea Eliberării, am mai avut un loc cu 590 de lei, pe Prieteniei, la stradă. 400 de lei în Aleea Nucului, 200 de lei strada Vârnav, 260 de lei Aleea Mihai Kogălniceanu și Căpitan Romano”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Licitații pentru concesionarea locurilor de parcare vor mai avea loc în zilele de marți și miercuripentru zonele din Calea Națională, Tudor Vladimirescu, Petru Rareș, Bulevardul Mihai Eminescu, Împărat Traian, General Ghe. Avrămescu, Parcul Tineretului, Săvenilor și Grivița.