Pentru prima dată în cei șase ani de când este imobilizată la pat, lacrimile bunicii au fost de bucurie. A crescut mai multe fete și un băiat, însă bătrânețea a venit peste ea ca un mare pustiu.
Doar băiatul care stă cu ea îi mai alină zilele de suferință, însă și el e plecat din zori până în seară pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele. Bunica Lucreția se zbate în sărăcie, în durere, dar mai ales zbuciumul sufletesc o macină, de dorul fetelor care nu o mai vizitează.
”Bunica este imobilizată la pat din 2015. Ea locuieşte cu fiul ei, dar acesta lucrează de dimineaţa până seara şi stă mai tot timpul singură. Mai are două fete stabilite în Năvodari şi una în Italia. O altă fată locuieşte în acelaşi sat, dar, după cum spune bunica, nu a venit să o vadă de doi ani”, spunea în urmă cu câteva zile Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic Botoșani.
Daniel Câșlariu s-a întors, ieri, la bunica Lucreţia, din Zahoreni – Manoleasa.
”Practic, nu ne-a lăsat sufletul să nu vedem ce face şi să-i demonstrăm că nu este singură în faţa greutăţilor şi problemelor de tot felul. Cu greu m-am abţinut să nu plâng, atunci când i-am văzut mâinile ei muncite, acum afectate de boală. M-am gândit cu câtă dragoste şi-a mângâiat pruncii, le-a pregătit mâncarea de zi cu zi sau a muncit pământul. Cu greu mi-am stăpânit lacrimile şi îmi imaginam cât s-ar bucura dacă fetele ei ar veni la ea măcar să o întrebe „Ce mai faci, măicuţă?”. Am întrebat-o noi ce mai face şi i-am dus mai multe daruri care să-i schimbe măcar un pic viaţa în bine”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic Botoșani.
Nu a mers singur, Daniel a luat cu el alți oameni de bine care i-au dus bunicii Lucreția cele de folos.
O maşină cu lemne pentru foc, frigider, aragaz cu butelie, alte produse, produse alimentare şi pachete cu pampers.
A mai primit lemne pentru foc de la doi preoţi.
”S-a bucurat ca un copil că, dintr-o dată, primeşte atâtea vizite din partea unor oameni care sunt mesageri altor oameni cu suflet mare, care nu sunt indiferenţi la greutăţi, sărăcie şi lipsuri. S-a bucurat şi nu şi-a putut stăpâni lacrimile. De fapt, lacrimile parcă nu se mai opresc pe chipul ei muncit. Dar, înclin să cred că, astăzi, câteva au fost de mulţumire.
Vă mulţumesc din suflet pentru tot ajutorul şi Dumnezeu să vă răsplătească înmiit pentru toate faptele bune”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: