Cei mai buni elevi informaticieni din țară întâmpinați la Dorohoi de oficialități – GALERIE FOTO

Primăria Municipiului Dorohoi  a fost gazdă a deschiderii festive a activităţii Lotului Naţional de Informatică

 

Astăzi, 4 iunie 2019, la ora 10.00, sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Dorohoi a reunit olimpicii români, componenţi ai loturilor naţionale de juniori şi seniori.

 

Deschiderea festivă s-a desfăşurat în prezenţa doamnei subprefect Daniela Lozneanu, a domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi, a doamnei Inspector Şcolar General Adjunct, Paula Gavriluţă şi a conducerii Liceului „Regina Maria”, instituţie în care se va desfăşura activitatea lotului până pe 10 iunie 2019.

 

Amfitrionul reuniunii a fost dl. primar al Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu. În semn de recunoaştere a meritelor olimpicilor și a celor care i-au pregătit, a oferit câte o diplomă şi o medalie celor 24 de elevi şi 15 profesori din comisia ştiinţifică. Vorbitorii au subliniat valoarea școlii românești de informatică și și-au exprimat convingerea că, și în acest an, rezultatele vor fi pe măsura pasiunii și dorinței de a performa.

 

Coordonatorul Lotului Național, prof. Adrian Panaete, coordonatorul Comisiei de seniori, dl. Szabo Zoltan și dl. Marius Nicoli, coordonatorul Comisiei de juniori au apreciat ospitalitatea și căldura cu care au fost primiți în municipiul Dorohoi.

              

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store