Aproximativ o lună mai este până ce modul de calcul al pensiilor se modifică.
Sunt multe schimbări care, după cum promit autoritățile, vor aduce bani în plus lunar pensionarilor.
Din luna septembrie, punctul de pensie ar urma să fie înlocuit cu punctul de referință, potrivit noii legi a pensiilor, informează antena3.ro.
În același timp, pensiile stabilite în baza legislației anterioare se vor recalcula. În acest context, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a publicat recent listele veniturilor care vor fi luate în calcul la recalcularea sau la stabilirea pensiilor, scrie avocatnet.ro.
În primul rând, CNPP împarte veniturile luate în calcul pentru pensii, conform Legii 360/2023, în două categorii: lista veniturilor permanente și cea a veniturilor nepermanente.
Între veniturile permanente se încadrează sporul de vechime în muncă, alte sporuri, indemnizaţii şi majorări ale retribuţiei tarifare prevăzute în Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale, sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, și alte sporuri.
Pe de altă parte, lista veniturilor nepermanente include:
Veniturile nepermanente sunt luate în calcul doar în situația în care pot fi dovedite prin adeverințe, modelul acestora găsindu-se în Anexa 6 a Legii 360/2023.