Biserică din județ, resfințită de doi ierarhi: Un preot a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”

Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

 

Biserică resfințită

 

Biserica Parohiei „Sfinţii Voievozi” - Hudeşti, comuna Hudeşti, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, a primit duminica aceasta veșmântul cel luminos al resfințirii.

 

Credincioșii din Hudești, precum și din localitățile alăturate, au participat duminică dimineață la slujba de resfințire a bisericii ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit tradiției, zidurile și Sfânta Masă au fost binecuvântate prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir.

 

În continuare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul pe un podium amenajat în curtea sfântului locaș, informează doxologia.ro.

 

Patima lăcomiei

 

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, IPS Teodosie a evidențiat faptul că turmele de porci reprezintă patimile:

 

Porcii din Evanghelia de azi, care au căzut în mare secerați de diavol, reprezintă patima lăcomiei, precum și toate celelalte păcate. Să rămânem în dragostea lui Dumnezeu și în adevărul Lui și să luptăm clipă de clipă împotriva celui rău. El va veni la sfârșitul veacurilor întrupat dintr-o fecioară evreică și va mai amăgi pe mulți și apoi se va sfârși și împărăția lui și se va despărți binele de rău și întunericul de lumină. Să ne rugăm, să ne pregătim mereu pentru acea zi mare a Judecății și să ne luptăm în fiecare zi cu cel viclean. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne pregătească tuturor calea urcușului nostru spre Împărăția cea Cerească și să ne ajute să avem arme puternice: rugăciunea și postul, iar în curând începe postul și prin el să ținem conștiința trează, având rugăciunea aprinsă și, apoi, postul și rugăciunea să ne fie aripile prin care să suim către Dumnezeu.”

 

Spre finalul Sfintei Liturghii, pentru efortul depus la lucrările de înnoire și înfrumusețare a bisericii, părintele Eugen Lăzărescu a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar cei care au contribuit la realizarea lucrărilor de refacere a bisericii au primit distincții de vrednicie, oferite din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.

 

Scurt istoric

 

Biserica Sfinții Voievozi – Hudeşti a fost zidită între anii 1756-1759 de către spătarul Mihalache Boldur Lăţescu, descendent din familia vornicului Boldur, din perioada domniei lui Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504). Biserica este zidită din piatră având o grosime la zid de 140 cm. Are formă de cruce cu partea de vest încheiată în absidă. 

 

Bolta are formă de fund de navă. Absidele laterale sunt largi încheiate cu zidărie de cărămidă. Pridvorul clopotniţă a fost adăugat în 1886, de către Costache Boldur Lăţescu, odată cu piatra funerară care atestă cavoul unor membri din familia Boldur, din pronaos. A fost pictată în tehnica frescă în perioada 1995-1997.