O femeie în vârstă de 43 de ani din localitatea Cristeşti susţine că a fost violată de un consătean. Întâmplarea s-ar fi petrecut marţi seară, când soţul său lipsea de acasă. Anişoara Ignat a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Mavromati pentru mai multe investigaţii medicale, iar pe corp prezenta multiple echimoze.
Băută bine, femeia a povestit iniţial cadrelor medicale că este însărcinată, culmea că nici ea nu mai ştia exact în câte luni, ba erau cinci, ba erau şapte. Ea a fost transportată la spital de către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar odată ajunsă şi supusă unei ecografii botoşăneanca şi-a retractat afirmaţia, însă doar parţial, adică nu mai era însărcinată, ci doar violată. Presupusul autor? Un bărbat cunoscut din sat. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, iar femeia va fi supusă unor expertize medicale care vor elucida misterul, dacă a fost sau nu violată aşa cum susţine nu cu prea multă convingere.
(A.D.)
[[banner]]
CITEŞTE:
Pensionară de 86 de ani violată de un consătean de Ziua Îndrăgostiţilor